Aranjamentele Ikebana au apărut în secolul al VI-lea, și au fost folosite mai întâi la decorarea templelor budiste din Japonia. Treptat, ele au început să facă parte din viața de zi cu zi a locuitorilor din aceasta parte a globului. Ocupând un loc de seamă în altarul familiei din fiecare casă, aranjamentul beneficia de același respect acordat lui Budha.

 

Un samurai putea să fie preocupat de acțiunile sale, mai mult decât orice, dar, în același timp, putea găsi o mare satisfacție și liniște sufletească privind o modestă floare, într-un tot atât de modest vas. Concepția care-l ajuta pe vechiul samurai să îmbine viața de războinic, tumultoasă și aspră, cu celelalte preocupări, îl ajută pe japonezul de azi să se adapteze trepidantei vieți moderne să muncească într-un ritm fascinant, dar să poată rămâne netulburat și liniștit ore în șir în fața frumuseților naturii, a unui aranjament floral sau a unei cești cu ceai.

 

În gramatica japoneză ikeru provine de la verbul "a trăi", și semnifică "a face pe cineva să trăiască", iar bana provine de la cuvântul "hana"', care înseamnă "floare".

 

Japonezii au la începutul primăverii unul dintre cele mai frumoase festivaluri, denumit hanami, cel al admirării pomilor ume (cais japonez) sau sakura (cireșii japonezi) înfloriți, și apoi toamna festivalul crizantemelor. Arborii de cireș -cerasus pseudocerasus- sunt cultivați doar pentru florile lor, deoarece fructul cireșului japonez este foarte mic și nu este comestibil. Ei au dezvoltat un adevărat cult al florii și au ridicat aranjarea florilor la rang de adevărată artă, care poate fi întâlnită sub denumirea de ikebana, kadō sau seika.